Istoria costumului a fost materia mea preferata in liceu si facultate. Poate suna ca vin din epoca de piatra, dar inca imi face placere sa rasfoiesc cartile imense de la Taschen. Profesoara din liceu le scotea ocazional din dulapul bine pazit cu lacat. Alteori mergeam la Biblioteca de Arte si faceam schite dupa imaginile vazute in enciclopedii (de cand nu ai mai auzit termenul asta?). Acum ai putea face poze la paginile care iti atrag atentia, sau sa gasesti informatiile la un click distanta. Aveam internet si atunci, daca te intrebai, nu sunt deloc batrana. Insa trebuie neaparat sa rasfoiesti cele doua volume de Istoria Costumului a lui Auguste Racinet, varianta XL, cea de 4 kg, ca sa iti dai seama despre ce vorbesc. Acum le am in biblioteca proprie, alaturi de alte carti „cu greutate”.
Timp de aproape trei mii de ani, imbracamintea purtata de Egiptenii Antici a fost confectionata din in, cultivat pe Valea Nilului. Egiptenii credeau ca Zeii sunt imbracati in aceasta tesatura inainte de a veni pe Pamant, motiv pentru care acesta era materialul lor preferat. Cum culorile textile apar mai tarziu, vestimentatia lor era alba, iar mai tarziu era accesorizata de bijuterii cu pietre colorate si aur.
Femeile purtau un kalasiris (rochie în forma de tunica), adesea cu maneci detasabile. In cei 3000 de ani ai Egiptului Antic, moda s-a schimbat extrem de lent si de putin. Draparea materialelor in jurul corpului era tehnica abordata atat de femei, cat si de barbati. Materialul era legat cu noduri sau cu curele. Drapajul era incretit natural dupa spalare (adica sifonat), fie dispus in pliuri precise.
In reprezentarile zeitei Nefertiti, rochia ei era confectionata dintr-un in plisat atât de subțire incat devenea transparent, ceea ce evidentia trupul divin.
Moda drapajului a fost abordata si in Grecia si Roma Antica. Tehnica acestuia a inceput sa fie dezvoltata mult mai mult,aparand chiar si primele cusaturi pe piesele vestimentare. In Grecia Antica au inceput sa apara tesaturi fine din lana, pe langa cele din in. La inceput simplitatea rochiilor era compensata de modul in care era purtata si drapata.
Rochiile Grecilor Antici se numeau: Chiton, Peplos si Himation, iar diferenta dintre ele era modul de drapare si tesatura folosita, toate fiind bucati dreptunghiulare de tesaturi.
Chitonul era o rochie lunga si simpla, care era innodata in jurul corpului. Peplosul era o rochie mai feminina, eleganta si mai “complexa”, formata tot dintr-un material dreptunghiular, pliat si infasurat in jurul corpului. Himationul era un fel de mantie sau pelerina purtata peste chiton sau peplos. Era o bucata de material care era aruncata peste umăr si apoi infasurata in jurul corpului. Avea rol atat de a tine de cald, cat si de a oferi un statut impunator. Aceste piese vestimentare erau purtate atat de femeie cat si de barbat. Tot grecii sunt si cei care dezvolta tehnica apretarii pliseurilor cu amidon.
Acestia incept sa foloseasca pentru prima oara matasea din China si bumbacul din India, dar si decoruri precum benzi ornamentale sau franjuri. Imparatii romani sunt recunoscuti si pentru folosirea culorii in vestimentatia lor. Culorea preferata este purpuriul, un rosu violet, probabil stramosul culorii anului 2023, obtinut din Purpura (o molusca).
Rochia romanilor antici se numea toga si era purtata de barbatii bogati. Se asemana cu himatonul grec, insa toga era “croita” in forma circulara de elipsa, cu latime 5.5 m x 1.7 m. Era facuta din lana si era foarte grea.
Chitonul grec primeste numele de tunica la barbatii romani si de stola la femeile romane. Tunica era purtata de toate rangurile sociale. Tunicile albe erau purtate de imparati si clasele superioare, culorile pamantii erau purtate de celelalte clase sociale.
Tunicile medievale erau realizate din lana, insa in vestimentatie se mai folosea si piele sau blana. Tehnicile de tesut s-au imbunatatit, trecand de la razboaiele de tesut verticale la cele orizontale, ceea ce a dus la o productie mai rapida de textile.
La inceput, femeile purtau o tunica peste o camasa din in si adesea aveau inca o rochie exterioara. Existau diferente mici intre îmbrăcămintea clericala si cea laica, dar ambele se bazau pe principiile romei antice de folosire a dreptunghiurilor in realizarea pieselor vestimentare. Abia in secolul al XII-lea, moda a devenit mai “extravaganta”, femeile folosind sireturi pentru a ajusta tunicile pe corp.
Detaliile functionale, cum ar fi inchiderile cu nasturi sau insiretarile au devenit tot mai importante. Vestele “surcoat” fara parti laterale, lasau la vedere talia subtire, iar curelele joase accentuau soldurile. Surcoat-ul putea fi confecționat dintr-un material mai gros sau decorat cu motive si broderii. Era purtat în special de catre nobili si cavaleri și avea scopul de a proteja si de a infrumuseta hainele de dedesubt.
Pe langa elementele inovative, la sfarsitul secolului XIV, apar si elementele mai putin practice, dar care sa arate luxul clasei inalte a societatii. Femeile bogate purtau “houppelande” – rochie lunga, ampla si plisata, cu maneci foarte ample si largi in partea de jos. Fata topului acestei rochii era stransa in talie cu sireturi. Manecile despicate lasau la vedere rochia de sub aceasta. Decolteul devenea patrat si mai amplu decat pana acum. Rochia “houppelande” poate fi remarcata la mireasa lui Van Eyck, din lucrarea Portretul sotiilor Arnolfini, 1434.
Hainele au acum structura, uneori chiar rigida . Au aparut primele tipare si au fost create primele piese vestimentare care se poarta chiar si in zilele noastre: corsetul, fustele si paltonul. La inceput, tonul modei este dat de Italia, urmand ca Spania si Franta sa isi impuna inovatiile. Tesaturile folosite in aceasta perioada sunt: matase, damasc, brocard, catifea, bumbac si lana.
Imbracamintea femeilor in secolul XVI-XVII avea doua parti principale: corsetul și fusta. Manecile erau adesea separate si ele. Fustele ample se amplifica si mai mult, cu ajutorul unei parti plisate adaugata pe mijlocul fustei. Apare si crinolina spaniola “farthingale” – o piesa separata, rigida, purtata evident sub fusta sau rochia pentru a da o forma ampla in partea inferioara. Aceasta “crinolina” era confectionata din materiale rigide, cum ar fi otelul, lemnul sau oase de balena. Oasele de balena incep sa fie folosite si pentru corset deoarece hainele devenind tot mai rigide si necesitand suport suplimentar.
Ascensiunea si puterea imperiului spaniol au facut ca stilul lor sever si croitoria inteligenta sa devina la moda, desi in multe regiuni italiene predomina un aspect mai relaxat. Volanasele din dantela ale rochiilor devin gulere separate, la baza gatului si la inceput de dimensiuni mici. Broderia lucrata manual (blackwork) isi face aparitia si devine un simbol al luxului, avand motive vegetale sau geometrice si fiind cusuta cu fir negru.
Decolteul rochiei era fie la nivelul bustului, fie inexistent (rochia fiind inchisa pana la barbie). Silueta generala a ramas triunghiulara, cu talia ingusta. Corsetul alungit se termina in unghi foarte ascuțtit, iar fuste continua sa se amplifice.
Tinutele Reginei Elisabeta erau remarcabile si continua si astazi sa inspire industria modei. Rochiile erau decorate cu dantele, matase brodata dar si ornamente precum perle si pietre pretioase. Culorile folosite in vestimentatie era rosu, auriu, argintiu, negru, si contrastau cu coafura roscata si tenul alb. Rochiile erau accesorizate cu gulere supradimensioante, care se ridicau pana in jurul fetei si erau foarte ample. Manecile rochiilor erau foarte bufante si atent lucrate, cu despicaturi care lasau la vedere manecile rochiei de sub, vatuite sau decorate cu bijuterii.
Odata cu inceputul secolului al XVII-lea, fiecare aspect al imbracamintei femeilor a devenit extrem de exagerat. Perioada cea mai geometrica din istoria modei a creat siluete artificiale. Gulerele fie izolau capul de corp, fie erau deschise si dezvaluiau decolteuri foarte adanci. Apare acum crinolina franceza, cu forma de roata, purtata pe solduri. Aceasta crinolina ridica usor fustele pentru a face vizibile pentru prima data pantofii cu toc.
Pentru ca exploratorii europeni incep sa descopere „noi” lumi precum America si Asia, moda ajunge sa se dezvolte tot mai mult. La fel si luxul. Regina Elisabeta I purta rochie incustrate cu diamante aduse din India (Golkonda – singura sursa de diamante din perioada Renasterii).
Pentru partea a doua a articolului, pregateste-te pentru bogatia costumului baroc si cel rococco si apoi de linistea epocii Empire.
Bibliografie:
Colectiile Onibon Casual sunt atemporale, fiecare piesa putand fi purtata oricand, in orice combinatie preferata de tine.
Evenimentele speciale sunt sarbatorite mai frumos cu tinutele de seara din colectia Onibon Special, create in stilul nostru reprezentativ.
Noua colectie Onibon Bridal va propune rochii de printese in care sa va simtiti confortabil intreaga zi.
